Kinderland de Liliana Corobcă

      E primul roman pe care l-am citit de această autoare. E opera care m-a primit în atmosfera unui basm de la țară, în care grijile cele mai banale sunt preocupări de viață importante.
      Cartea mi-a confirmat convingerea că veșnicia s-a născut la sat, așa cum spunea Blaga. Ceea ce a uitat Blaga să specifice, e că acestă veșnicie rezistă timpului dacă nu i-au fost încălcate cele mai uzuale principii de viață: părinți  împliniți -copii  fericiți; cinstea și bunătatea oamenilor ce-l populează, la loc de cinste să fie etc. Alt aspect omis de poetul ”mut ca o lebădă” e că valul exilării de sărăcie și neputință se va răsfrânge și asupra veșniciei arfetipale, ascunsă în ”tainițile” sfinte a omului simplu.
   Povestea Cristinei m-a durut până la sânge, așa cum mă doare și povestea de viață a miilor de copii condamnați să se maturizeze de timpuriu, în lipsa părinților, plecați la muncă în străinătate. Cristina este prototipul copilului matur în care convețuiește un întreg destin. Ea își îngrijește cu dragoste de mamă cei doi frați, uitând că grija unui copil de 12 ani ar putea fi alta: deretică zilnic prin casă ca nu cumva să se întoarcă mama și să găsească dezordine, aranjează hainele astfel încît tata să și le găsească, când se va întoarce de la Moscova. Are puișori care îi fac bătăi de cap, orătănii prin curte, dar și alte probleme care se iscă zilnic neanunțate.
  Atmosfera satului moldovenesc contemporan este ca după război- e populat în mare doar de copii și bătrâni lipsiți de ajutor, iar singura lor grijă e să le vină copiii și părinții acasă ca să-și găsească rostul pe pământ.
   Din povestea dureroasă a Cristinei aflăm probleme pe care le trăiesc cu adevărat cei afectați de valul de exod al părinților. Iar copiii, asemeni Cristinei, ajung să aștepte vreo nenorocire care i-ar aduce părinții acasă.