” Doina” de Ion Druță

   Am descoperit-o odată cu întregul univers druțian. E lucrarea de o amploare poetică deosebită, deși se încadrează în categoria operelor dramatice. Doina este întemeiată pe motive și simboluri sugestive: ninsoarea, aparatul de radio, doina, dar și a trecerii omului prin această viață care îi dă posibilitate sufletului să ducă atât cât poate ele să ducă, lăsându-l  să reflecteze la rostul unor bunuri existențiale.
  Prin personajul imaginar, năluca, Druță evocă măreția incontestabilă a cântecului nostru popular, amintindu-ne de tezaurul de preț pe care suntem datori să-l prețuim. Doina are grijă să coboare în sufletul omului răscolit de soartă și nevoile ei. E o terapie pentru cei aflați la ananghie și o binecuvântare pentru omul îndrăgostit de miresmele splendide a plaiului mioritic.
Doina coboară în casa lui Tudor Mocanu după lungi rătăciri, dar odată ajunsă are grijă să-i amintească acestuia de menirea și rostul omului pe pământ. Îl îndeamnă să-ți deschidă sufletul în fața ei, lăsând să intre în ele cele mai de preț bunuri. Îi amintește că demnitatea, ca și dragostea pentru aproape și veșnicia de unde ai pornit în lume sunt dumnezeiești și că-și gesesc liniștea doar în credință și frumosul din noi.
 Am recitit-o cu dragostea revenirii la cuibul nașterii mele și cu dorul de nemurirea clipei în care m-am născut.